Skip to the navigation Skip to the content
Schoten der Sojabohne am Strauch
Icon eines hellgrünen Kreises mit der Kontur einer dreiblättrigen Pflanze
Swing

Interes din ce în ce mai crescut pentru culturile de leguminoase

Culturile de leguminoase devin din ce în ce mai interesante pentru fermierii din România și Uniunea Europeană datorită numărului ridicat de beneficii pe care le pot aduce, dintre care enumerăm: impactul pozitiv al soiei asupra mediului înconjurător, bunele practici agricole, planul național strategic (P.N.S.) sau aprovizionarea sectorului alimentar și zootehnic cu proteină vegetală autohtonă.

La cultivarea de soia, mazăre pentru boabe, lupin sau fasole în câmp, trebuie luate în considerare anumite particularități tehnologice, în special în ceea ce privește fertilizarea.

Cerințe specifice

În cadrul tehnologiilor de cultivare a leguminoaselor, apare frecvent întrebarea care dintre măsurile de fertilizare foliară trebuie adoptate. Chiar dacă leguminoasele au capacitatea de a fixa azotul atmosferic pe cale simbiotică, pentru o fertilizare corectă trebuie luate în considerare macroelementele potasiu, fosfor, sulf și magneziu, precum și microelemente ca bormolibdenmangan și zinc. Capacitatea plantelor de a se aproviziona cu azot simbiotic depinde semnificativ de o fertilizare echilibrată care, în principiu, trebuie realizată la sol. Pentru a facilita formarea nodozităților și a organelor florale, trebuie acordată o atenție deosebită fertilizării cu potasiu. Calitatea aparatului foliar este influențată pozitiv de o bună aprovizionare cu mangan și magneziu. Conținutul de proteină poate fi îmbunătățit prin furnizarea de sulf și potasiu.

Fertilizarea foliară

Dacă apar simptome vizibile de carență pe seama condițiilor meteorologice extreme (temperaturi scăzute, exces de umiditate, secetă etc.) sau pe seama aprovizionării insuficiente cu elemente nutritive, orientați-vă către gama de produse Lebosol®. De asemenea, carențele ascunse duc la pierderi cantitative și calitative de producție. Pentru a diagnostica simptomele de carență în elemente nutritive, recomandăm efectuarea analizelor complexe de plantă. Carențele de molibden, bor și mangan sunt adesea întâlnite în culturile de leguminoase. Cauzele ar putea fi valorile scăzute ale pH-ului sau condițiile meteo nefavorabile. Corecția eficientă a carențelor în aceste elemente nutritive poate fi realizată cu ajutorul produselor Lebosol®-Molibden, Lebosol®-Bor.

Carența de macroelemente poate fi corectată prin fertilizare foliară. Leguminoasele sunt mari consumatoare de sulf. Produsul Lebosol®-Sulf 800 SC reprezintă o excelentă sursă de sulf în această situație. O deosebită importanță oferă produsul Lebosol®-PK-Max acolo unde plantele sunt deficitare în elementele fosfor și potasiu și în condițiile în care aprovizionarea din sol nu este suficientă. Ambele elemente, la fel ca și sulful, joacă un rol important în utilizarea azotului simbiotic.  

Aplicarea fertilizanților foliari la leguminoase poate fi combinată cu cea a tratamentelor pentru protecția plantelor. Perioada ideală de aplicare începe cu stadiul de 6 frunze.

Diminuarea stresului

Pentru îmbunătățirea eficienței măsurilor de protecția plantelor cât și pentru diminuarea stresului (cauzat de condiții climatice nefavorabile sau de către erbicide), vă recomandăm aplicarea produsului Aminosol®, omologat și pentru agricultura ecologică.

Aplicarea erbicidelor în condiții meteo nefavorabile conduce, de asemenea la stres (de ex., ploaie după aplicare). În această situație, adăugarea de 0,4 l/ha Herbosol® poate preveni levigarea substanței active.